Informații despre șerpi

Șarpele (Serpentes) este un subordin din clasa reptilelor fără picioare. Câteva specii de șerpi sunt veninoase și toți șerpii sunt carnivori.

Șerpii, cunoscuți și sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului și lipsa membrelor. Capul, trunchiul și coada sunt acoperite de solzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui șarpe este craniul: articulațiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce șarpele își poate mișca gura în toate direcțiile și o poate deschide extrem de larg, reușind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinții îl ajută să muște și să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare șarpele trebuie să își înghită prada întreagă. Șerpii urcă și coboară printre crengi, se cațără, înoată și se scufundă cu o agilitate extraordinară, tocmai datorită excepționalei mobilități a coastelor și vertebrelor. Serpii au aspecte foarte diferite și s-au adaptat astfel încât trăiesc în aproape orice nișă ecologică, excepție făcând doar regiunile polare. Majoritatea celor aproximativ 3 000 de specii de șerpi sunt neveninoase și își folosesc colții îndreptați către înapoi pentru a apuca și fixa prada. . Deși mici la număr, șerpii veninoși sunt și ei răspândiți în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, și sunt echipați cu colți special adaptați, pe care îi folosesc pentru a injecta veninul în pradă.

Anatomia - Au schelet; Corpul conține numeroase vertebre, fiecare dintre ele atașată de o pereche de coaste care, într-un fel, substituie membrele, deoarece se termină cu o formațiune musculară conectată de partea ventrală, pe care șarpele se deplasează. Corpul lung și zvelt al unui ofidian nu conține niciodată mai puțin de 100 vertebre, ajungând uneori să conțintă chiar peste 500.
Se deplasează cu ajutorul mușchilor. Deplasarea lor generală este cea in zig-zag. Cu ajutorul mușchilor și vertebrelor, ei aproape plutesc deasupra nisipului deșertului.

Reproducerea - Înmulțirea serpilor constă în depunerea ouălelor în găuri în nisip, pentru protejarea și încălzirea lor. Majoritatea serpilor depun oua, dar unii nasc pui vii. Spre deosebire de oualele pasarilor, cele de sarpe au invelisul flexibil, pielos. Puii de sarpe au un fel de dinte ascutit pe bot, cu ajutorul caruia ies din ou.

Șerpii se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate și mai aride deșerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale și subtropicale din Africa, Asia, Australia și cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate și există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Multe specii de șerpi trăiesc in arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaștini sau în câmp deschis. Există șerpi marini care își petrec aproape toată viața în largul oceanului. Cum reptilele au nevoie de căldura mediului, aria de răspândire a acestora este limitată de temperatură și ele sunt din ce în ce mai puțin răspândite pe măsură ce ne apropiem de poli. Chiar și în zonele cu ierni grele și perioade îndelungate de frig, există însă multe specii de reptile, care rezistă datorită capacității de hibernare. Spre deosebire de multe alte animale terestre, care produc căldura vitală a corpului din energia pe care și-o iau din alimente, reptilele nu își pot genera propria căldură corporală. Ele sunt animale care se bazează pe căldura mediului înconjurător pentru a-și menține temperatura corpului la parametri constanți. Multe specii își petrec intervale lungi de timp făcând băi de soare, adesea aplatizându-și corpul, pentru a putea crește suprafața care este încălzită de soare. Ca urmare, reptilele își pot menține metabolismul la un nivel mult mai scăzut.
Modul de viață terestru la cea mai mare parte a șerpilor și acvatică la șarpele de apă.

Dieta - Se hrănește cu broaște, șoareci, șopârle, insecte și cu alti serpi. Înghite și animale mai voluminoase decât corpul sau datorită ligamentului elastic, care leagă cele două jumătăți ale mandibulei și a osului pătrat. În repaus acesta are poziție orizontală. Când șarpele se hrănește, osul are poziție verticală, mărind cavitatea bucală. Dinții curbați spre interior rețin prada. Alunecarea hranei prin faringe și esofag se datorează elasticității acestor organe, secreței de salivă și lipsei sternului.
Văzul - Ochii au ploapele unite, privirea fixă și nu clipesc. Văzul este dezvoltat.
Auzul - Urechile nu au pavilioane.
Mirosul și gustul - Mirosul este foarte bine dezvoltat. Limba este lungă, bifurcată și servește la miros.

În România, Șerpi rari de dimensiuni mari
În comuna constănțeană Cuza-Vodă, în iunie 2011, a fost semnalat un șarpe, care potrivit declarațiilor martorilor, avea cca 5 m lungime și capul de mărimea unei broaște țestoase medii. Un specialist a declarat că este posibil să fie un șarpe boa constrictor, adăugând că în urmă cu sute de ani a existat o astfel de specie în Dobrogea. Se credea că această specie a dispărut, a mai spus specialistul. Exemplare de mărime similară au fost semnalate periodic și în Munții Măcinului. Cercetătorii spun că ar mai exista doar cca 10 exemplare în țara noastră.